Mihaela Bilic ne dezvăluie ce să mâncăm sau nu seara, pentru a scăpa de burtică până la vară!

Mihaela Bilic spune că, pentru a scăpa de burtă trebuie să avem trei mese principale pe zi, să renunţăm la zahăr, alcool şi alimentele preparate în stil tradiţional, dar şi să nu mai mâncăm carbohidraţi după ora șase seara.

De asemenea, ”se impune puţină ordine alimentară în ritmul meselor, în ceea ce priveşte cantitatea de mâncare pe care o punem în farfurie, dar şi asupra felului în care este preparată”, mai spune dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist şi autorea cărţii ”Sănătatea are gust”.

Mihaela Bilic a întocmit  o listă de reguli dietetice pe care ar trebui să le respectăm, dacă dorim să scăpăm de inestetica burtică:

– Obişnuiţi-vă să aveţi zilnic 3 mese principale. Această regulă nu doar că vă va ajuta să scăpaţi de burta inestetică, ci vă va ajuta şi să slăbiţi câteva kilograme.

”Efortul de digestie a alimentelor şi mâncatul lor la intervalul 4-5 ore ajută metabolismul să ardă mai multe calorii decât atunci când există o singură masă şi aceea seara”, spune medicul nutriţionist.

– Eliminaţi din meniul zilnic preparatele ”grele”, cum ar fi salata de boeuf, sarmale, şniţel, chiftele, sosuri cu smântână. ”

– Evitaţi alimentele cu densitate calorică mare: mezelurile, caşcavalul, margarina, dulciurile şi fastfood-ul. Înlocuiește-le cu carnea slabă, peştele, laptele, iaurtul, fructele şi legumele.

– Redimensionaţi porţiile şi numărul de feluri de mâncare servite la o singură masă.

”Pentru că suntem tot mai sedentari trebuie să renunţăm la succesiunea clasică: aperitiv, ciorbă, fel pricipal şi desert. Două feluri de mâncare sunt suficiente, iar ciorba trebuie să fie una dintre ele.

Aceasta va umple stomacul fără un aport mare de calorii şi va asigura senzaţia de saţietate pentru o perioadă lungă de timp”.

– Renunţaţi complet la zahăr.

”Datorită vitezei cu care se absoarbe în sânge determină o secreţie crescută de insulină, hormon care stochează suplimentar grăsimea la nivelul abdomenului”, a explicat  Mihaela Bilic.

– Eliminaţi alcoolul.

”Majoritatea băutorilor cu alcool au un surplus ponderal provenit atât din caloriile proprii alcoolului – acesta conţine 7 calorii pe gram – cât şi din aportul generos de alimente grase şi sărate care merg bine cu alcoolul”.

Deci, avem toate informațiile, pentru a da jos burtica, până la sezonul estival!

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!