În viață câștigă cel care este calm, nu cel care se agită tot timpul

Există oameni care, chiar și după muncă, în week-end sau de sărbători, se află întotdeauna în mișcare. Ei nu pot, de exemplu, să stea pe plajă și să privească orizontul … ”Timpul trebuie petrecut benefic” – asta e motto-ul lor. În același timp, nu este clar în ce se măsoară beneficiile.

Și credeți că ei primesc plăcere din activitatea lor frenetică? De cele mai multe ori NU. Pur și simplu nu se pot opri și consideră acest lucru un mare avantaj. În același timp, nu-i lasă în pace nici pe cei din jurul lor. În special copiii (nu neapărat a lor).

”Coboară de pe canapea, de ce stai întins?” ”Ți-ai făcut temele? Și cele în scris? Dar cele oral?” ”Și ghiozdanul ți l-ai făcut?” ”Atunci fă ordine în cameră!” ”Ciorapii sunt aruncați!” ”Poate citești o carte?” etc…

Copilul se uită cu frică și într-adevăr face ceea ce în opinia adultului este benefic. Apoi încearcă din nou să stea pe canapea. Și aici parcă ar trebui să-l lase în pace, dar nu. Adepții vieții active nu suportă când copilul ”nu face nimic”. Și iar îl gonesc undeva sau încep să-i vorbească despre soarta tristă a leneșilor.

Credeți că astfel copilul va învăța să muncească? Că va asculta reproșurile și brusc va înțelege: ”Într-adevăr, de ce stau întins pe canapea, cum de nu-mi este rușine?”

Ba nu, știți ce crede copilul? – ”Doamne, cum m-am săturat de toate astea!”

Acești oameni se comportă astfel, nu pentru că s-au născut atât de încăpățânați, ci pentru că ei la fel au fost goniți de părinții lor, iar atunci când părinții părinților lor erau copii, adulții le spuneau lucruri și mai urâte:

– Zici că ai vacanță? Noi nu am avut timp liber! Lucram de la 11 ani. Ne trezeam în zori, hrăneam animalele și mergeam în câmp… Așa am crescut puternici și muncitori …

Nu e de mirare, că activitatea convulsivă constantă este considerată o normă, un semn bun și este aprobată de societate.

Însă viața s-a schimbat, s-a reconstruit. Acum, problema nu e că strămoșii noștri au muncit din greu pentru a se hrăni, iar noi nu putem rămâne în urmă de ei.

Problema e că în mulți dintre noi este prezentă ANXIETATEA. Mare și deseori inexplicabilă.

Oamenii se agită fără a avea o necesitate aparentă, doar pentru a îneca această anxietate. Ei cred că, dacă se vor opri, se va întâmpla ceva, vor rata ceva, se va întâmpla o catastrofă și va veni sfârșitul lumii. Nimic din toate astea nu se întâmplă și cu mintea ei înțeleg asta, doar că ea nu-i poate ajuta cu nimic.

Atunci când nu pot face față axietății și nu pot rămâne singuri cu ei înșiși, ”anxioșii” tind să ofere sens oricărei acțiuni.

Oameni, permiteți-vă să leneviți! Nu este rușinos, nu este dăunător și nimeni nu vă va certa pentru că nu ați făcut temele, doar sunteți adulți. Dezobișnuiți-vă de viața în stil vechi. Lăudați-vă nu pentru munca izbitoare, ci pentru armonie cu voi înșivă.

Și vă rog, oferiți-i copilului aceste două ore pe zi. Pentru dezvoltarea normală a psihicului și creierului, copilul trebuie să aibă timp liber. Obligatoriu.

În calitate de psiholog, vă spun: nu câștigă cel care se îngrijorează și se agită tot timpul, ci cel care este calm, încrezător în sine și știe cum să se concentreze în momentul potrivit.

Învățați-vă să stați, să nu vă faceți griji, să nu vă gândiți, să nu suferiți, să nu planificați, să nu purtați dialoguri și monologuri cu cel care v-a supărat, să nu priviți televizorul sau telenovele, să nu răsfoiți revistele…

Pentru a obține multe lucruri în această viață, la început e nevoie de inactivitate. Să intrați în starea de inactivitate, să o prindeți și să o prelungiți cât mai mult… Dacă nu puteți face față anxietății, cereți ajutorul specialiștilor. Viața merită acest lucru.

© Mihail Labkovsky

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!