Cimbrul – un antibiotic din natura, eliberat fără reţetă!

În mod tradiţional, Cimbrul nu lipseşte din nicio bucătărie.

Această plantă are o faimă străveche, fiind menţionată în scrierile celebrului medic Plinius cel Bătrân, autorul enciclopediei  în 37 de volume -“Istoria Naturală”.

Tămăduitorii din Grecia Antică, apoi cei din Imperiul Roman, îl recomandau în mod frecvent pentru bolile digestive sau respiratorii.

Dacii numeau cimbrul “cinuboila” şi îl foloseau atât la prepararea mâncărurilor cât şi ca leac pentru diverse afecţiuni.

Apogeul Cimbrului, ca  panaceu universal, a fost atins în Evul Mediu, atunci când arabii au început să producă uleiuri volatile, obţinute prin distilare.

Uleiul s-a dovedit a fi foarte eficient în vindecarea molimelor care au decimat de nenumarate ori populaţiile acelor vremuri – ciumă, holeră, tuberculoză pulmonară, friguri galbene, chiar sifilis sau dizenterie.

Cimbrul se poate folosi în stare proaspătă, dar şi uscat, înainte şi după înflorire, deoarece în orice perioadă conţine principii bioactive în număr mare.

Se pot folosi şi seminţele, care conţin cantităţi mari de acid linoleic şi alţi acizi graşi nesaturaţi, cu un rol important în organism.

Indiferent de forma în care îl folosim, Cimbrul nu se fierbe, se toacă, se mărunţeşte, iar dacă vi se pare prea tare mirosul, îl puteţi amesteca cu puţin mărar.

Acest amestec constituie şi baza unor compoziţii de parfumuri care nu au nicio toxicitate.

Cimbrul are întrebuinţări uimitoare în tratamentul enterocolitelor şi la eliminarea viermilor intestinali. Nu are egal în natură din acest punct de vedere.

Cea mai simplă formă de tratament pentru combaterea tusei convulsive, a stărilor gripale şi a răcelilor este ceaiul de cimbru, sub formă de infuzie, care se prepară astfel: se fierbe apa si se lasă la răcit cinci minute, se adaugă o linguriţă de floare sau de plantă şi se lasă 20 de minute la infuzat.

Se bea călduţ – două, trei căni pe zi, îndulcit cu miere, după gust. Dacă se adaugă zece picături de tinctură de cimbru, efectul este rapid şi veţi uita de alte medicamente.

Ceaiul de Cimbru, împreună cu cel de Ţelină – administrate zilnic în cantităţi de maxim 100 ml, ajută la stimularea poftei de mâncare mai ales în cazul copiilor …mofturoşi.

Ceaiul de Cimbru grăbeşte eliminarea apei din ţesuturi, este cel bun mai tratament natural anticelulitic.

Se poate utiliza şi extern, în tratamentul rănilor şi ulceraţiilor, pentru prevenirea infecţiilor (dezinfectează chiar orice fel de rană).

Pentru stimularea circulaţiei periferice se aplică o infuzie de Cimbru pe zonele cu probleme, această metodă rivalizează cu orice tratament, iar rezultatele sunt rapide.

O baie cu Cimbru este sănătate curată!

Se adaugă în apa de baie o punguţă din tifon, umplută cu floare de Cimbru şi se lasă 30 de minute. Apoi, cu această punguţă vă puteţi masa uşor pe gât şi pe tot corpu.

Veţi observa o revigorare a organismului datorită minunatelor substanţe pe care le conţine.

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!