Cel mai mare jaf de pe Terra! 6.300 de miliarde de euro valoarea reală a zăcămintelor de la Roșia Montană!

6300 de miliarde de $ e o sumă minimă constatată prin calcul matematic simplu. Dacă am împărți suma la numărul de români aflați pe TERRA ( aprox 30 de milioane) , fiecârui român în parte i-ar reveni 2 milioane de dolari!!!

Cel mai important e că s-a aflat care-i miza. Acum știm pentru ce luptăm!!!

Lăsând la o parte ceea ce vor politicienii corupți în frunte cu Ponta, e cazul să decidem noi ce avem de gând? Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea!!!
Deci ce facem cu Roşia Montană?

1. O dăm la “fier vechi”, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva miliarde de euro?

2. O preţuim pentru că o avem şi o valorificăm cu puterile noastre, în interesul nostru? Cred că este motivant să te gândeşti la 6300 de miliarde de dolari.

3. O punem în valoare şi facem PLUS VALOARE, sau VALOARE ADĂUGATĂ, nu doar taxe pe valoare adăugată? Asta înseamnă că din lemn facem mobilă, din tablă facem maşini, din aur facem bijuterii. Şi nu doar aurul contează. Mai sunt câteva elemente chimice a căror valoare despre care vorbim să fie mult mai mare de 6,3 trilioane de dolari.

De ce 6,3 trilioane de dolari?( 6300 de miliarde de $!!!!)

Pentru că în multe declaraţii ale unor persoane implicate în diverse perioade de timp în prospecţiuni geologice asupra zăcămintelor de la Roşia Montană se menţionează şi cantităţile de elemente continute de minereu.

Acestea sunt susţinute de inginerul geolog şef Aurel Sântimbrean, de deputatul Mugurel Surupăceanu, de Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi de multe ONG-uri.

Pe lângă aceste date, mai sunt unele care reies dintr-un buletin de analiză, dar în care nu sunt precizate locurile de recoltare (puţuri, lacuri, ape curgătoare), adâncimea de prelevare şi alte date de identificare.

Cantitatea ce vrea RMGC-ul lui Ponta să fie exploatată e de 218 milioane de tone….ori 28.973,91 $ = 6300 MILIARDE $!!!! …însă la foarte multe elemente lipsesc date despre concentrație, date despre prețuri dar și date despre prezență!
Sunt elemente de care nu ştiaţi?

Şi eu am păţit chestia asta şi a trebuit să le verific în Sistemul Periodic al lui Mendeleev pe unele dintre ele. Şi pentru mai multă claritate, am întocmit un tabel cu utilizări ale acestor elemente.

Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea.

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!