Am 50 de ani și această băutură m-a ajutat să scap de durerile de genunchi și de articulații pentru totdeauna

Durerea de articulații este una dintre cele mai frecvente dureri pe care le întâmpină oamenii în timpul vieții. Mai ales după vârsta de 40 de ani, apar dureri puternice de articulații și de genunchi și este foarte important să ne ocupăm de ele înainte de a se acutiza.

Genunchii sunt esențiali în timpul mișcării și ei sunt cei care permit fiecare mișcare pe care o facem. Ne ajută să ne ridicăm, să sărim, să alergăm și, nu în ultimul rând, să mergem. Orice durere trebuie să fie tratată cât mai repede, deoarece în timp unele persoane ajung să nu se mai poată deplasa foarte bine.

Durerea de genunchi și de articulații este adesea asociată cu vârsta înaintată. Însă acesta nu este singurul motiv din cauza căruia apare această durere. Ridicarea unor greutăți mari, obezitatea și unele accidente duc la asemenea dureri. Uneori, și genetica este responsabilă pentru asemenea dureri, iar dacă părinții au suferit de aceste dureri, acestea pot fi moștenite.

Acest proces se întâmplă în mod natural și trebuie să luăm măsuri imediat, înainte ca să se agraveze. Pentru a preveni durerea, dar și pentru a o trata, medicii recomandă o dietă echilibrată, precum și un stil de viață sănătos. Astfel, lubrifierea articulațiilor devine posibilă și ajută o mai bună mobilitate.

Iată un remediu natural pentru regenerarea articulațiilor. Această băutură are proprietăți antiinflamatoare puternice și este bogat în în vitamina C, potasiu, magneziu, siliciu și bromelaină. Astfel, genunchii devin mai puternici și durerile dispar în timp. Iată de ce ai nevoie pentru a prepara smoothie-ul delicios:

  • 2 cești de ananas cubulețe
  • o ceașcă de suc natural de portocale.
  • o ceașcă de fulgi de ovăz
  • o ceașcă de apă
  • un baton de scorțișoară
  • puțină miere
  • câteva migdale
  • o ceașcă de ovăz întreg

Băutura se poate face la blender pentru a obține o textură fină
Se fierbe ovăzul la temperatură medie, apoi se scurge bine. Se lasă să se răcească. Într-un vas separat se amestecă sucul de portocale și sucul de ananas. Se adaugă scorțișoară și migdalele zdrobite. Se amestecă bine ingredientele și se adaugă ovăzul răcit.

Se folosește o lingură sau un blender pentru a obține o textură fină a băuturii. Se poate consuma cu gheață în timpul verii. Se recomandă să se consume în fiecare zi, iar durerea va începe să dispară.

Zilnic apar zeci cazuri noi de rujeola, iar in aceste zile parintii tot ce trebuie sa faca este sa se gandeasca la preventie.

Refuzul unor mame de a isi vaciina copiii, a marit de sute de ori cazurile in care micutii se imbolnavesc.

Iata cateva sfaturi despre cum sa previi rujeola.

Cum sa previi rujeola
Chiar dacă dezbaterile controversate din jurul altor vaccinuri – cel mai adesea cel sezonier antigripal – te-au pus pe gânduri, în cazul pojarului nu este de glumit: soluţia optimă rămâne vaccinarea antirujeolică. Poţi întări efectul benefic prin administrarea rapelurilor, care pot fi asociate cu cel antirubeolic şi cel antioreion.

Vaccinul ROR este un vaccin trivalent, pentru prevenirea apariţiei rubeolei, oreionului şi rujeolei. Acesta se administrează gratuit, copiilor cu vârste între 12-15 luni, pentru ca apoi să urmeze un rapel, de obicei la vârsta de șapte ani. Deși conţine virusuri vii, acestea sunt prea slabe pentru a produce rujeolă, oreion sau rubeolă la persoane sănătoase.

Daca totusi eviti sa-ti vaccinezi copilul, desi aceasta este singura forma de imunizare, incearca ca egiena acestuia sa fie cat mai buna si sa nu intre in contact direct cu alte persoane straine.

Ce este rujeola?
Rujeola (cori sau pojarul, cum este cunoscut în mod uzual) este o boală eruptivă extrem de contagioasă, provocată de virusul rujeolic şi care apare, de cele mai multe ori, în timpul primilor ani de viaţă. Punctul maxim al incidenţei cazurilor de rujeola se înregistrează primăvara, dar poate apărea și toamna.

Modalitatea de transmitere a bolii este aerogenă, atunci când bolnavul purtător de virus tuşeşte sau strănută. Dacă piciul tău a contractat boala, el va rămâne contagios patru zile înainte şi după apariţia erupţiei cutanate, scrie mami.ro.

ATENTIE: Vaccinul se administreaza doar daca sanatatea copilului tau este perfecta.

Rujeola, ca majoritatea bolilor copilariei, are o origine virala. Virusul este unul de tip ARN, inrudit cu virusurile pestei bovine si a rapciugii canine. Virusul rujeolic face parte din genul Morbilivirus, familia Paramyxoviridae de unde se trage si oreionul.

Rujeola se poate transmite prin saliva, virusul putand fi transmis prin stranutari puternice. Rujeola nu se poate transmite indirect, si anume prin contactul cu obiecte contaminate. Virusul rujeolic nu rezista mai mult de 2 ore pe suprafetele contaminate si tocmai de aceea nu se poate vorbi de transmiterea sa in acest mod.

Primele 4 zile sunt cele mai periculoase deoarece probabilitatea de contagiere creste pana la 95%. Grupul de varsta cel mai afectat este format din copii de pana la 9-10 ani, iar varful de incidenta este intre 2 si 5 ani.

Parintii trebuie sa fie atenti la anumite aspecte daca vor sa afle in ce stare de sanatate se afla copiii lor. Unul din semnele necunoscute ale rujeolei este albirea limbii, deoarece este incarcata cu depozite ale virusului rujeolic. Marginile limbii sunt rosii, iar centrul acesteia este albicios. De asemenea, pe obrajii copiilor care sufera de rujeola apar pete albe spre gri, inainte de declansarea bolii in tot organismul.

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!